Sterilizarea – tot ce trebuie să știi!

În urma concursului de pe pagina noastră de Facebook unde am întrebat ce părere aveți legată de serviciile de manichiură oferite acasă, am decis să scriem pe larg despre cel mai discutat subiect printre cliente consumatoare de servicii de nails, și anume sterilizarea și igiena.

Un subiect controversat, dar care necesită atenție sporită datorită factorilor nenumărați și ceea ce implică ei.

STERILIZARE ȘI DEZINFECTARE

Sterilizați și dezinfectați! Ați auzit aceste cuvinte de o mie de ori împreună, dar cunoașteți diferența dintre cele două și ce înseamnă cu adevărat? Înțelegerea acestor termeni este importantă pentru a oferi clienților voștri o experiență ireproșabilă, dar și condiții de lucru într-un mediu care are respectate toate normele de igienă.

Pașii care trebuie respectați pentru a îndeplini toate normele pot părea la prima vedere niște lucruri care țin de rutină, dar care sunt imperios necesari pentru a forma echilibrul perfect între sănătate și funcționalitate. Întreținerea corectă a instrumentelor de lucru este un mod prin care îți protejezi clienții, dar și unul prin care ai grijă de tine.

Instrumentarul din metal este realizat obligatoriu din inox de bună calitate sau din oțel chirurgical și va fi inițial curățat, apoi dezinfectat și la final sterilizat. Aceste instrumente pot fi adevărate focare de infecție, așa că dezinfectarea instrumentarului este prioritatea numărul 1 pentru orice manichiuristă. Important este să nu uităm că există o mare diferență între dezinfecție și sterilizare! Iată de ce.

Dezinfectarea presupune excluderea posibilității de răspândire a agenților patogeni în mediul de lucru. Sterilizarea produce însă distrugerea tuturor microorganismelor patogene și nepatogene, inclusiv a sporilor acestora. Din cauză că la ora actuală sunt, din nefericire, foarte frecvente cazurile de contaminare cu virusuri periculoase de tip HIV, hepatite A,B,C etc., inclusiv în cadrul cabinetelor medicale sau a saloanelor de înfrumusețare, dezinfectarea și sterilizarea devin primordiale!

CUM SE FACE?

În calitate de profesionist care intră în contact cu diferite persoane de-a lungul zilei, este datoria ta să eviți răspândirea germenilor. În acest sens, trebuie urmați pașii corecți pentru a nu pune în pericol sănătatea ta și a clientelor tale.

ETAPE

În vederea realizării unei sterilizări corecte, este necesară parcurgerea următorilor pași:

1. Prespălarea instrumentelor – curățarea normală a instrumentelor sub jet de apă pentru îndepărtarea reziduurilor
2. Presterilizarea – imersia instrumentarului în soluții dezinfectante
3. Spălarea – instrumentele se spală încă o dată pentru a îndepărta soluția care poate fi corozivă
4. Împachetarea materialului de sterilizat în punguțe speciale pentru tipul de aparat folosit (în conformitate cu recomandările producătorului)
5. Sterilizarea se poate face prin două metode acceptate, și anume, pupinelul (dispozitiv sterilizator cu aer cald) și autoclavul (dispozitiv sterilizator cu abur sub presiune).

STERILIZAREA CU PUPINEL (cu aer cald)

O metodă foarte corectă și eficientă de sterilizare a instrumentarului metalic se produce la etuvă sau pupinel, întocmai ca și la instrumentele medicale specifice.

Ordinul 1136/2007 prevede pupinelul ca instrument obligatoriu în orice salon de manichiură.
La acest aparat se produce sterilizarea cu aer cald la aproximativ 125 grade Celsius, dar și la presiune ridicată timp de 40 min, care garantează eliminarea tuturor agenților patogeni nocivi, inclusiv în stare germinativă. Căldura umedă are o putere de penetrare mult mai mare și mai eficientă pe toate suprafețele expuse față de căldura uscată. Este metoda ideală de sterilizare și a capetelor de freză.

Instrumentarul se așază în cutii metalice speciale, apoi se introduce în pupinel și se supune operațiunii de sterilizare. Cutiile se păstrează ulterior în sertare UV până la folosire. La începutul operațiunii de sterilizare se introduc în etuvă și indicatori sub formă de bandelete de hârtie, care își schimbă culoarea în momentul în care sterilizarea s-a realizat cu succes.

Atenție la toate instrumentele din plastic! Acestea nu suportă căldura uscată sau umedă întrucât se deformează. Fac referire aici inclusiv la periuțele pentru îndepărtarea prafului, care vor fi inițial bine spălate și dezinfectate cu Dentalsept AF Ultra, după care vor fi introduse în sertarul UV timp de 35-40 minute sau în baia cu ultrasunete disponibilă pe www.poka.ro

Folosirea corectă a acestui aparat presupune:

  • evitarea supraîncărcării incintei de sterilizare (se va lăsa spațiu atât între pachete, cât și între pachete și pereții aparatului);
  • închiderea cutiilor metalice anterior introducerii în aparat;
  • intervalul de sterilizare se va măsura din momentul atingerii temperaturii optime recomandate, nu înainte;
  • respectarea programului de sterilizare (aparatul nu se deschide înainte de finalizarea sterilizării!);
  • odată finalizat programul de sterilizare, aparatul va rămâne închis până în momentul în care temperatura afișată va fi sub 50°;
  • utilizarea mănușilor din bumbac pentru scoaterea pachetelor din aparat;
  • examinarea indicatorilor de eficacitate a sterilizării;
  • însemnarea capacelor cu datele necesare identificării instrumentelor sterilizate.

Dezavantajul este că are nevoie de un timp îndelungat pentru realizarea sterilizării, în comparație cu dispozitivul de tip autoclav.

TIPS: Materialele supuse sterilizării cu căldură uscată pot fi împachetate in cutii metalice neperforate și pungi sau role din hârtie/plastic, fabricate special pentru această procedură.

Recomandarea noastră:

Un pupinel extrem de apreciat este cel de la Ceriotti pe care-l găsiți disponibil pe site-uri de specialitate.

Baia cu ultrasunete pe www.poka.ro

 

 

STERILIZAREA CU AUTOCLAV (abur sub presiune)
Dacă doriți să oferiți clientelor salonului vostru încredere 100%, atunci vă recomandăm opțiunea de a investi într-un autclav care, fără doar și poate, va garanta sterilizarea la nivelul unui cabinet stomatologic!

Autoclavul este un aparat utilizat pentru sterilizarea instrumentarului prin expunerea acestora la căldură umedă (abur), la temperaturi de 121°C pentru 1 oră sau 134° C timp de 45 minute.

Materialele supuse sterilizării cu căldură umedă vor fi împachetate în pungi autoadezive speciale, după ce au fost lăsate să se usuce complet.

TIPS: Pe fiecare pungă cu instrument se va lipi un indicator de sterilizare care se va înnegri când sterilizarea s-a efectuat, o dovadă incontestabilă în fața clientelor.

Oricare metodă veți alege, este necesar să notați fiecare procedeu efectuat într-un caiet de sterilizare pentru a păstra dovada. În cazul pupinelului veți lipi pe acel caiet câte un indicator înnegrit în dreptul căruia veți scrie instrumentarul sterilizat, data sterilizării și numele responsabilului cu sterilizarea. Dacă alegeți autoclavul, atunci în acest caiet veți lipi/capsa bonul pe care aparatul îl printează.

ATENȚIE! Mâinile murdare și instrumentele nesterilizate sunt principalele surse ale infecțiilor. Rănile deschise, secrețiile nazale și bucale sunt alte pericole la care clientele pot fi expuse și pot fi evitate ușor dacă folosiți pentru fiecare în parte pile abrazive de unică folosință, mănuși și măscuță.

 

Autoclavul EVOclav se poate achiziționa pe www.poka.ro”

Dacă pungile autosigilante vi se par scumpe, atunci puteți opta pentru un sigilator propriu – www.poka.ro

Sterilizarea instrumentarului, deficitară în saloanele de înfrumusețare

Saloanele de înfrumusețare au încă mari probleme, la șase luni de la implementarea legislației europene în domeniu, în privința sterilizării riguroase a instrumentarului și evacuarea deșeurilor periculoase, potrivit unui raport al Inspecției Sanitare de Stat a municipiului București.

Adrian Neacșu, directorul Autorității de Sănătate Publică a municipiului București, a declarat că inspectorii sanitari au efectuat în 2018 o inspecție în unitățile de prestări servicii de înfrumusețare și întreținere corporală (coafură, frizerie, manichiură, pedichiură, cosmetică, tatuaj și piercing, gimnastică) unde s-au observat nereguli.

“Întrucât acest sector de prestări servicii s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, există riscul creșterii morbidității unor maladii, precum boli ale pielii, hepatite de tip B și C sau SIDA, ce ar putea fi transmise în unitățile respective din cauza lipsei de igienă”, a susținut Neacșu.

Inspecția Sanitară de Stat a dispus efectuarea în perioada 02.04 – 31.05.2018 a acțiunii tematice de control privind verificarea cabinetelor de înfrumusețare, a saloanelor de bronzare artificială și a cosmeticelor profesionale.

Neconformitățile identificate de inspectorii sanitari la cabinetele de înfrumusețare, tatuaj și piercing legate de spațiile dentru desfășurarea activității de dezinfecție și sterilizare a instrumentarului sunt următoarele:

– nu sunt asigurate chiuvete pentru spălarea și dezinfecția mâinilor în camera de desfășurare a procedurilor

– nu există amenajat un spațiu pentru curățarea, dezinfecția, sterilizarea instrumentarului și a materialelor refolosibile în camera de desfășurare a procedurilor;

– nu există chiuvete pentru spălarea materialelor rezultate ca urmare a efectuării procedurilor;

– nu sunt incinte separate pentru păstrarea echipamentului, instrumentelor și a articolelor curate, dezinfectante și sterile, precum și pentru depozitarea echipamentelor și materialelor pentru curățenie;

Așadar, ai grijă cum îți organizezi spațiul astfel încât să stai fără nicio grijă!

IMPORTANT

Nu uitați că în cazul în care clientul dumneavoastră prezintă o formă de infecție unghială de tip micotic, panariții sau traumatisme deschise cu supurații, este contraindicată începerea oricărei proceduri de manichiură clasică sau de unghii tehnice până la vindecare.

Țineți cont de faptul că este falsă ideea conform căreia puteți dezinfecta ustensile prin ștergerea lor cu alcool sau spirt sanitar. Germenii și sporii nu se distrug în totalitate, ba chiar mai mult, pot crește și se pot reproduce!

Chiar dacă la prima vedere investiția materială în instrumentarul de sterilizare și în produse antiseptice-dezinfectante pare mai costisitoare, faptul că veți avea un salon corect dotat din toate punctele de vedere, la care clienții vor apela mereu cu încredere că procedurile de lucru sunt cele mai bune, va da o notă importantă acestuia, ferindu-l, de asemenea, de eventuale, posibile repercusiuni legale.

Un tehnician profesionist se remarcă nu numai prin talentul, răbdarea și perseverența să, ci și prin obligativitatea de a oferi calitate prin serviciile sale, precum și încrederea că siguranța clienților este deplină chiar și din punct de vedere igienico-sanitar.

Așadar, respectă toți pașii importanți, iar clientele tale vor aprecia cu siguranță munca depusă și te vor recomanda și la alte persoane.

Healthy | Ethical | Professional

Shopping Cart